pípotă (pípote), s. f. – Stomac de pasăre, rînză. – Var. chipotă. Trans. picotă. Ngr. *ἐφήπαπα, din gr. ἤπαρ, ἤπατος „ficat”, ca ngr. ἐφιππος din gr. ἴππος, sau ngr. ἐφάπλωμα din gr. ἄπλωμα. Ca în ultimul caz (ἐφάπλωμα › πάπλωμα), *ἐφήπαπα ar fi trecut la *πήπαπα, prin asimilare. Rezultatul normal, *pipătă s-a modificat datorită influenței consoanei, ca sl. domaliti › domoli, sl. mamiti › momi. Alte explicații nu par suficiente: din ceh. pipati „a privi” (Cihac, II, 256), cf. rut. pipotĭ „cobe, tîfnă” (Scriban); din gr. ἤπαρ încrucișat cu ficatum (Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 435; REW 4108); în legătură cu sl. pąpukŭ „buric” (Tiktin). Vezi definitia »

AUTOLÍZĂ s.f. Dezintegrare a celulelor și țesuturilor vegetale și animale sub acțiunea enzimelor proprii. [< fr. autolyse, cf. gr. autos – însuși, lysis – dizolvare]. Vezi definitia »

selemahcésă s.f. (înv.) acont. Vezi definitia »

pelíță, pelíțe, s.f. (reg.) pală mică de fân. Vezi definitia »

TENDÍNȚĂ s. f. 1. dispoziție firească pentru ceva; înclinare, aplecare; năzuință. 2. reflectare în opera de artă a concepției despre lume a autorului, a atitudinii lui față de realitatea prezentată. 3. forța care face ca un corp să se miște într-o anumită direcție; direcția pe care o are un corp în mișcare. 4. (p. ext.) orientare, direcție. (< fr. tendance) Vezi definitia »