gîmbá (-b, -át), vb. – A surprinde, a lua prin surprindere. – Var. agîmba, ingîmba. Pare a fi rezultatul unei interpretări expresive a lui găbui, care are același sens, prin intermediul unui infix nazal, sau al unei încrucișări cu rădăcina expresivă gîng-, cf. sgîmboi. Der. din lat. *camba „picior” (Philippide, II, 714; REW 1539, DAR) este incertă. – Der. gîmboși, vb. (înv., a înșela; a zăpăci, a năuci), este de asemenea un der. expresiv, cu suf. -osi, ca ghibosi de la ghibui (Graur, BL, IV, 106); gîmboase, s. f. pl. (înșelăciuni, tertipuri), cuvînt pe care DAR îl glosează greșit prin „resturi, reziduuri”, punîndu-l în legătură cu sl. gąba „ciupercă”. Vezi definitia »

álba s.f. art. (pop.) 1. ziua, zorile, aurora 2. zăpada Vezi definitia »

scrânciobá, scrânciób, vb. I refl. 1. (înv. și reg.) a se da în scrânciob. 2. (reg.) a se balansa, a se clătina. Vezi definitia »

ANROBÁ vb. I. tr. (Liv.) A acoperi cu un strat protector, a înveli, a îmbrăca (alimente, medicamente etc.) ; a îngloba. [< fr. enrober]. Vezi definitia »

înierbá, înierbéz, vb. I (reg.) 1. a trata o vită cu rădăcini de spânz. 2. a arunca peștilor iarbă otrăvitoare, pentru a-i prinde. 3. (refl.) a se supăra, a se mânia. 4. a pune iarbă de pușcă sub un zid pentru a exploda; a mina. Vezi definitia »