ANGIOCARDÍTĂ s. f. inflamație a inimii și a vaselor sangvine. (< fr. angiocardite) Vezi definitia »

DIAGONÁLĂ, diagonale, s.f. – V. diagonal (I) [DEX'98] Vezi definitia »

MẤȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Probabil formație onomatopeică. Cf. alb. mica. Vezi definitia »

fășúță, fășúțe, s.f. (reg., înv.) fâșie mică, fășoară. Vezi definitia »

bárză (bérze), s. f. – Pasăre călătoare, cocostîrc. – Var. (Olt.) bardăș, bardoș. Cuvînt obscur, provenind probabil din lat. *gardea, în loc de ardea „bîtlan”. Existența lui g- în lat. este atestată de it., sp. garza, port. garça. Este dificil de explicat alterarea inițialei în rom. Este posibil să fie vorba de un b- primar, alterat tîrziu în it. și sp., ca în cazul lui vadus › guado sau vastare › guastare (cf. Meyer-Lübke, Ital., 103; Rohlfs, Gramm., 250); sau mai curînd de o confuzie balcanică a lui g cu b, permanentă în sl. (cf. sb. briziti față de sl. griziti; sb. bozduvan din tc. bozdugan etc., și care se produce în rom. numai inainte de un u (rubus › rug; lingua › limbă; nebula › negură; cf. lat. gula › sard. bula). Posibila der. de la ardea apare deja în REW 619. Totuși, se consideră în continuare, în mod tradițional și general, că este vorba de un cuvînt din fondul autohton (Hasdeu, Col. Traian, 1873, p. 140), identic cu alb. barth (f. bardhë) „alb” (cf. Hasdeu 2526; DAR; Philippide, II, 698; Meyer 27; Barič, Albanorum. Studien, II; Capidan, Raporturile, 519; Candrea; Rosetti, II, 110). Pe lîngă faptul că această explicație este insuficientă, atîta vreme cît nu cunoaștem istoria cuvîntului alb., este posibil să avem a face cu o eroare de principiu. Ipoteza alb. se întemeiază, într-adevăr, pe o serie de supoziții îndoielnice, cum ar fi ideea prealabilă că ambele cuvinte, alb. și rom., sînt identice; ideea că păsările primesc de obicei numele culorii penajului lor; și ideea că albul atrage cel mai mult atenția din aspectul general al berzei. Nu trebuie să ne surprindă, prin urmare, dacă Lahovary 315 caută etimonul acestui nume în vreo rădăcină anterioară indo-europenei, care ar trebui să însemne „strălucitor”. În ce ne privește, credem că alb. barth „alb”, ca și rut. barza „oaie cu pieptul alb” (pe care Candrea, Elementele, 400 și Rosetti, II, 110 îl consideră der. din rom.) și sb. barzast „cafeniu, brun” nu au nici o legătură cu numele berzei, și reprezintă sl. brĕzŭ „alb”, într-o fază anterioară metatezei lichidelor; cf. breaz. Vezi definitia »