APOFÍZĂ s.f. 1. (Anat.) Parte proeminentă a unui os. ♦ (Bot.) Partea terminală, vizibilă, a solzului seminal la corpurile mature. 2. Ramură secundară a unei roci eruptive. 3. Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. [< fr. apophyse, cf. gr. apophysis – excrescență]. Vezi definitia »

turbíncă (-ci), s. f. – Sac soldățesc, traistă. Rus. torbinka (Tiktin). În Mold. Vezi definitia »

SPONDILARTRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a articulațiilor vertebrale. [< fr. spondylarthrite, cf. gr. spondylos – vertebră, arthron – articulație]. Vezi definitia »

sílnică s.f. (reg.) plantă medicinală cu tulpina târâtoare și cu flori albastre sau violete, brâncă, nejelnică, orbalț. Vezi definitia »

STEAPSÍNĂ s. f. Enzimă secretată de pancreas, care acționează în intestinul subțire, continuând digestia grăsimilor alimentare. [Pr.: ste-ap-] – Din germ. Steapsin. Vezi definitia »