SEMIOLOGÍE s.f. 1. Parte a medicinii care studiază simptomele și semnele bolilor în vederea diagnosticării. 2. Ramură a logicii simbolice care se ocupă cu studiul general al semnelor și al comunicării prin intermediul acestora; semiotică. [Gen. -iei, var. semeiologie s.f. / < fr. sémiologie, séméiologie, cf. gr. semeion – semn, logos – știință]. Vezi definitia »

HAIDUCÍE, haiducii, s. f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul evului mediu în tările românești si în Peninsula Balcanicaă. 2. Via, tă sau îndelentnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie. Vezi definitia »

INFIRMERÍE s. f. local (încăpere) într-o cazarmă, într-un internat etc. unde se îngrijesc sau se examinează bolnavii. (< fr. infirmerie) Vezi definitia »

BIBLIOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul cărților din punctul de vedere al formelor în care se prezintă, al istoricului lor etc. [Gen. -iei. / < fr. bibliologie, cf. gr. biblion – carte, logos – studiu]. Vezi definitia »

TRANSFIGURÁȚIE, transfigurații, s. f. Transfigurare. – Din fr. transfiguration, lat. transfiguratio. Vezi definitia »