Definita cuvantului disfonie
DISFONÍE s. f. modificare (temporară) a timbrului și a intensității vocii; răgușeală. (< fr. dysphonie, gr. dysphonia)

Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu disfonie
CALCEDONIE (după fr. {i}; {s} lat. chalcedonius „din Calcedonia”) s. f. Varietate criptocristalină anhidră, de cuarț, cu structură fibroasă, formată prin depunere din soluții coloidale concentrate sau rezultată din deshidratarea și recristalizarea gelurilor de silice (opal). Conține incluziuni de oxid de fier, carbonat de calciu, rutil, are luciu de ceară; prezintă următoarele varietăți: safirin, serdolic, plasma, crizopraz și heliotrop. Apare și sub formă de cremene în calcare. Utilizată ca piatră semiprețioasă, în mecanica de precizie și ca material abraziv. Vezi definitia »
fantazíe (fantazíi), s. f.1. Imaginație. – 2. Capriciu, chef. – 3. Joc ecvestru. – Var. fantazie, (înv.) fandasie, fandaxie, fandacsie. Mr. făndăsie, făndăxire. Gr. φαντασία, prin intermediul fr. fantaisie, și înainte (sec. XVII) direct din ngr. (Gáldi 187). Fandaxia s-a specializat, în argoul de cartier, cu sensul de „manie, țicneală, aiureală”. Der. fandasios, adj. (țicnit, maniac); fandosi, vb. refl. (a se îngîmfa; a face nazuri), din ngr. φαντάζομαι „a imagina” (DAR; Scriban; REW 6458; este improbabilă der. din ngr. ξεφαντόνω „a se distra”, propusă de Graur, BL, IV, 79); fandoseală, s. f. (nazuri); fandaxi, vb. (Munt., a se lăuda), din ngr. φαντάζομαι, aorist φάνταξα (Scriban). – Der, neol. fantastic, adj., din lat. phantasticus (sec. XVII); fantasc, adj., din fr. phantasque, împrumut literar; fantast, s. m. (himeric, vizionar), din germ. Phantast, împrumut literar; fantasmă, s. f., din it. fantasma (sec. XIX) și înainte din ngr. φάντασμα (sec. XVIII, cf. Gáldi 188); fantasmagorie, s. f., din fr.; fantasmagoric, adj., din fr.; fantomă, s. f., din fr. fantôme. Vezi definitia »
CILINDRURÍE s.f. (Med.) Prezența în urină a cilindrilor de origine renală. [Gen. -iei. / < fr. cylindrurie, cf. gr. kylindros – cilindru, ouron – urină]. Vezi definitia »
HIRURGÍE s.f. v. chirurgie. Vezi definitia »
DETONÁȚIE s. f. 1. zgomot produs de o explozie; detunătură. 2. ardere extrem de rapidă a unei substanțe într-un spațiu închis, însoțită de o degajare instantanee de gaze și de un zgomot caracteristic. (< fr. détonation) Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z