Definita cuvantului disjuncție
DISJÚNCȚIE s. f. 1. excludere reciprocă. ◊ despărțire, separare; diastază (2). ◊ asindent. ◊ (biol.) separare a unei perechi de cromozomi în cursul mitozei sau meiozei. 2. (log.) relație între două enunțuri care se exclud reciproc; conectiv. (< fr. disjonction, lat. disiunctio)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu disjuncție
șótie (-ii), s. f. – Poznă, farsă, ghidușie. – Var. Mold. șoată. Origine incertă. Pornind de la șoată, se poate presupune că este o deformație a lui șoadă „glumă”, de la șod. Der. din sl. šŭtŭ „glumeț”, šutiti „a spune glume” (Tiktin) nu satisface fonetic; cea care se bazează pe sotea „numele diavolului” (Bogrea, Dacor., IV, 848) pare mai puțin dubioasă. Vezi definitia »
OLIGOFRENOPEDAGOGÍE s. f. ramură a defectologiei care se ocupă cu educarea deficienților mintali. (< fr. oligophrénopédagogie) Vezi definitia »
CALOMNÍE s. f. afirmație mincinoasă și tendențioasă care atinge onoarea și reputația cuiva; defăimare. (< fr. calomnie) Vezi definitia »
DEPRECÁȚIE s.f. Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [Gen. -iei, var. deprecațiune s.f. / cf. fr. déprécation, lat. deprecatio]. Vezi definitia »
RADIUMTERAPÍE s.f. Metodă de tratament (al tumorilor maligne) cu radiu; curieterapie. [Gen. -iei. / < fr. radiumthérapie]. Vezi definitia »