apél (apéluri), s. n. – 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv. – 2. Recurs. Fr. appel. Sensul 1 este termen școlăresc și militar; sensul 2 și der. săi sînt termeni juridici. – Der. apela, vb. (a face recurs); apelabil, adj.; apelant, s. m.; apelați(un)e, s. f. (chemare, denumire; apel, recurs); apelativ, adj. Vezi definitia »

FRUMUȘÉL, -ÍCĂ, frumușei, -ele, adj. Diminutiv al lui frumos. ♦ (Adverbial) Cu frumosul, bine, lin, calm; fără prea multă vorbă. – Frumos + suf. -el, -ică. Vezi definitia »

tovél s.n. (reg.) topor mic. Vezi definitia »

ZEL s. n. râvnă, sârguință; ardoare. ♦ exces de ~ = sârguință exagerată. (< fr. zèle, lat. zelus) Vezi definitia »

FLAGÉL s.n. 1. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele cu care era bătut cineva. 2. (Fig.) Nenorocire mare, dezastru, calamitate, molimă, boală. // s.m. 1. Prelungire protoplasmatică filamentoasă cu ajutorul căreia anumite celule (protozoare, spermatozoizi etc.) se mișcă într-un mediu lichid. 2. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [< lat., fr. flagellum]. Vezi definitia »