Definita cuvantului distinge
DISTÍNGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ◊ a vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. a acorda cuiva o distincție, un premiu. II. refl. a ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. (< fr. distinguer, lat. distinguere)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu distinge
BUNGE [búnhe], Mario (n. 1919), fizician și filozof al științei argentinian. Prof. univ. la Toronto (Canada). Contribuții în investigarea dinamicii cercetării științifice, a modalităților și structurilor aplicării și verificării teoriilor („Cercetarea științifică”, „Filozofie fizicii”). Vezi definitia »
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. Vezi definitia »
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a socoti pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânséi, part. deplấns] – De4 + plânge (după fr. déplorer). Vezi definitia »
LEPTOMENÍNGE s. n. denumire comună pentru arahnoidă și pia mater. (< fr. leptoméningite) Vezi definitia »
încínge (încíng, încíns), vb. – 1. A aprinde, a lua foc. – 2. (Refl.) A arde, a se mistui. – 3. A încălzi. – 4. (Refl.) Despre grîu, a se încinge, a fermenta. – Var. încinde. Lat. incendĕre (Crețu, Col. lui Traian, IV, 246; Pușcariu 821; Candrea-Dens., 848; REW 4346; DAR), cf. it. incendere, prov. encender, sp., port. encender. A ajuns să se confunde sub aspect fonetic cu a încinge „a înfășura peste mijloc o cingătoare”, din lat. cingere. – Der. încins, s. n. (înv., exaltare, pasiune). Vezi definitia »