veriga, petic la ghete, ventuza, s.n., pl. zbanturi Vezi definitia »

VÍRGA² s. n. (met.) fenomen în evaporarea ploii înainte de a ajunge la pământ, în zonele montane. (< lat., fr. virga) Vezi definitia »

PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. Vezi definitia »

DÉNGA s.f. (Med.) Febră epidemică din regiunea tropicelor, provocată de un virus transmis prin intermediul unui țânțar. [< fr., sp. dengue]. Vezi definitia »

adăogá (-áog, -át), vb. – A mai pune peste, a da în plus, a spori. – Var.adaoge, adăuga, adăugi. Mr. adavgu (adapșu, adăvgat), megl. daug (dauș). < Lat. adaugĕre, care s-a păstrat numai în rom. (Pușcariu 10; Candrea-Dens., 16; REW 149; DAR); cf. v. fr. aoire, v. prov. azaut. Ca și în alte cazuri, -ĕre trecuse la -ēre din lat. vulg. Forma adaugere este vie încă în rom., dar astăzi se preferă forma de conjug. I. Totuși, aceasta din urmă este relativ recentă, și DAR (1913) nu o admite. În sfîrșit, există ca arhaism și o formă adaptată la conj. IV, a adăugi. Oscilația între cele trei conjug. posibile a înmulțit curios formele verbale, mai ales la perf. simplu (eu adăosei, adăusei, adăugii, adăogai, adăugai) și la part. trecut (adaos, adaus, adăogit, adăugit, adăogat, adăugat). În toate cazurile, este de preferat tipul de conj. I. Der. adaos, adj. (adăugat); adaos, s. n. (adăugare, supliment); adăoșag, s. n. (suprataxă, contribuție adițională, desființată în Mold. în 1741; adăosătură, s. f. (adăugare). Vezi definitia »