glam s. m. – 1. Stalagmită. – 2. Bucată, crîmpei. Origine necunoscută. DAR oscilează între o relație posibilă cu gămălie sau cu gîlmă. – Der. glămîi, s. n. (bîtă. ciomag); glămîie, s. f. (grămăjoară); glămăcioacă, s. f. (cap de ciocan), rezultat dintr-o încrucișare cu măciucă. Vezi definitia »

MACADÁM s.n. Pavaj din piatră mărunțită și gudron, asfalt, ciment, etc. Vezi definitia »

harám (harámuri), s. n. – 1. Lucru obținut fără muncă, pleașcă, dar (mai ales în expresia de haram, gratis, pe degeaba). – 2. Beneficiu ilicit. – 3. Mîrțoagă, gloabă. – Mr. harame. V. sb. haran „gratuit”; de la har „grație”. În general se pleacă de la tc. haram „lucru interzis” (Roesler 606; Șeineanu, II, 207; Lokotsch 819; DAR), însă prezența cuvîntului sb. în sec. XIV (Daničič, III, 572) exclude această ipoteză. Graur, BL, IV, 87, încearcă să explice ultima întrebuințare prin tc. haram „brav”, care nu pare clar; în realitate, semantismul este normal, cf. de bogdaproste, de pomană, pentru a desemna obiecte de proastă calitate. Tc. poate să fi influențat în privința sensului 2. Der. harancă, s. f. (femeie rea); harangiu, s. m. (om crud, fără suflet); haramin, s. m. (bandit, tîlhar), din tc. harami (Șeineanu, II, 208; Berneker 377), cf. mr. harami, bg. haramija, sb. haràmija, mag. haramja; haramină, s. f. (tîlhar;țigan); haramlîc, s. n. (găleată); haramgiu, s. m. (trișor); haramgioaică, s. f. (femeie care trișează); harambașa, s. m. (căpitan de haiduci), din tc. haram bași; harambașie, s. f. (funcția de căpitan de haiduci). Vezi definitia »

IMÁM, imami, s. m. 1. Preot sau prelat musulman; conducătorul rugăciunii colective într-o moschee. 2. Titlu purtat de unii suverani musulmani (care dețin și conducerea bisericii). [Var.: imán s. m.] – Din tc. imam. Vezi definitia »

POLIGÁM, -Ă I. adj., s. m. f. (bărbat, femeie) căsătorit în același timp cu mai multe persoane. II. adj. (despre plante) care poartă în același timp atât flori hermafrodite, cât și unisexuate. (< fr. polygame) Vezi definitia »