LOCOTENÉNT s.m. 1. Locțiitor. ♦ Comandant ajutor al unei mari unități din armata Romei antice. 2. Grad militar imediat superior gradului de sublocotenent; ofițer care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofițer imediat superior locotenentului; locotenent-colonel = grad de ofițer imediat superior maiorului; (în trecut) locotenent-comandor = grad de ofițer din aviație sau marină, echivalent cu acela de maior din armata de uscat; cel care purta acest grad. [Cf. it. luogotenente, fr. lieutenant, lat. locum tenens]. Vezi definitia »

DELÍNT s. n. material fibros din lintersul extras de pe semințele de bumbac, materie primă la fabricarea hârtiei fine și a mătăsii artificiale. (< fr. délint) Vezi definitia »

TURGESCÉNT, -Ă, turgescenți, -te, adj. (Med.) Umflat. – Din fr. turgescent. Vezi definitia »

TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) care se ridică dincolo de limita sau de nivelul unui domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filozofia lui Kant) Care se găsește dincolo de orice experiență posibilă, care este inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență, care întrece limitele realității. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucruri individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali – Din fr. transcendant, lat.transcendens, -ntis. Vezi definitia »

GARÁNT, -Ă s. m. f. cel care garantează cu veniturile sau averea sa obligațiile unui debitor față de creditor. (< fr. garant) Vezi definitia »