tab, taburi s. n. (mil.) transportor auto blindat. Vezi definitia »

ȘTAB (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (Înv.) Stat-major. 2. S. m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab. Vezi definitia »

PANARÁB, -Ă adj. referitor la totalitatea țărilor de limbă arabă și de civilizație musulmană. (< fr. panarabe) Vezi definitia »

MOZARÁB, -Ă I. adj., s. m. f. (creștin) care și-a păstrat religia în timpul ocupației arabe în Spania. II. adj. arta ~ă = arta creștină dezvoltată în Spania în sec. X-XI sub influența artei islamice, caracterizată prin arcul în potcoavă, ornamentarea fațadei edificiilor cu plăci multicolore de ceramică, precum și prin grija pentru împodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de vervă cromatică și preferința pentru prelucrarea metalelor prețioase și a fildeșului. (< fr. mozarabe, sp. moz' arabe) Vezi definitia »

pîrcăláb (pârcălábi), s. m. – 1. În Mold., boier, administrator al unei cetăți sau al unei fortărețe, căpitan și guvernator al unei provincii, atestat de la 1488. – 2. În Munt. și Trans., strîngător de biruri. Germ. Burggraf (‹ burcgrâve), prin intermediul mag. porkoláb (Miklosich, Fremdw., 119; Cihac, II, 520; Gáldi, Dict., 95). – Der. pîrcălăbeasă (var. pîrcălăboaie, pîrcălăbiță), s. f. (soția pîrcălabului); pîrcălăbie, s. f. (funcția de pîrcălab; instituția condusă de pîrcălab); pîrcălăbesc, adj. (de pîrcălab). Vezi definitia »