BĂTÁIE, bătăi, s. f. I. 1. Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mâna sau cu un obiect. ◊ Expr. A (se) lua la bătaie = a (se) bate. A stinge (sau a snopi, a zvânta) în bătăi (pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte rău. A da bătaie = a zori, a grăbi. Bătaie de cap = frământare a minții; p. ext. trudă, osteneală. Bătaie de joc = batjocură; p. ext. faptă urâtă. ♦ (Sport; la sărituri) Acțiunea de transformare a vitezei rezultate din elan în viteză ascensională. 2. Luptă, bătălie; război. ♦ (Înv.) Bombardament. 3. (În expr.) A pune (ceva) la bătaie = a) a oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat; b) a risca (ceva). II. 1. Lovire (repetată) a unui obiect de altul; izbire. ◊ Bătaie de aripă (sau de aripi) = fâlfâit. ♦ Lovitura vatalei la războiul de țesut. ♦ (Concr.) Băteală. ♦ Stârnirea peștelui sau a vânatului; goană. 2. Ciocănire, pocănire. ♦ Zvâcnire a inimii, a pulsului; pulsație. 3. Sunet (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcție. Bătăile tractoarelor... se auzeau limpezi și puternice (MIHALE). 4. Distanță până la care poate ajunge un proiectil, o săgeată etc; felul cum trimite o armă proiectilul; traiectoria unui proiectil; p. ext. distanță până la care poate ajunge vederea cuiva; rază vizuală. 5. (În legătură cu anumite fenomene ale naturii, a căror denumire determină sensul cuvântului) a) Suflare a vântului; adiere. b) Cădere a ploii, a grindinii etc. c) Dogoreală, arșiță. Cerul se dogorește ca de bătaia unei flăcări (VLAHUȚĂ). d) Lumină. Bătaia farurilor. 6. Lătrat al câinilor. 7. Boiște. ♦ Epoca în care se împerechează cocoșii-de-munte. – Lat. batt(u)allia. Vezi definitia »

TRAUMATOLOGÍE s.f. Ramură a medicinii care se ocupă cu prevenirea și tratamentul traumelor; (spec.) ramură a chirurgiei având ca obiect înlăturarea, pe cale chirurgicală, a traumatismelor. [Gen. -iei. / < fr. traumatologie, cf. gr. trauma – rană, logos – studiu]. Vezi definitia »

PREDICÁȚIE s. f. faptul de a enunța ceva despre un anumit lucru; enunț care reflectă raportul dintre un obiect și o însușire a sa. ◊ facultatea de a comunica prin raportarea la realitate, cu mijloace lingvistice, a unor reprezentări din conștiința vorbitorului. (< fr. prédication, lat. praedicatio) Vezi definitia »

CORÚPȚIE s. f. abatere de la moralitate, de la datorie; depravare, pervertire, venalitate. (< fr. corruption, lat. corruptio) Vezi definitia »

năsbîtie (-ii), s. f. – Zburdălnicie, poznă, ștrengărie. – Var. năsbutie, năzbîtie, năzbutie. Origine suspectă. Pare că s-ar putea pune în legătură cu sb. zbitije „succes”, în compunere negativă *nezbitije. După Tiktin, în relație cu sl. izbytie „eliberare”; după Scriban, din sl. subytije „realizare”. Vezi definitia »