VÁMĂ, vămi, s. f. 1. Instituție de stat care se ocupă cu evidența și controlul asupra intrării și ieșirii din țară a mărfurilor, mijloacelor de transport etc. și care percepe taxele legale pentru aceste bunuri; loc, punct în care funcționează această unitate. ♦ Taxă care se plătește ca un bun să treacă dintr-o țară în alta sau (în trecut) dintr-o regiune în alta a țării. ◊ Loc. vb. a pune vamă = a vămui. ♦ Cantitate de grăunțe care se percepe la moară ca taxă în natură pentru măcinat; uium. 2. (În credințele populare) Fiecare dintre cele șapte (sau nouă) popasuri (în văzduh) prin care se crede că trebuie să treacă sufletul mortului pentru a ajunge în cer. ♦ Bani pe care trebuie să-i plătească mortul ca să poată trece și călători pe lumea cealaltă. – Din magh. vam. Vezi definitia »

PLÚTĂ¹, plute, s. f. Ambarcație ușoară, plutitoare, uneori prevăzută cu flotoare, construită din trunchiuri de copac prinse împreună și destinată transportului trunchiurilor pe ape curgătoare. ◊ Expr. A face pluta = a înota plutind orizontal (pe spate). (Rar) A cădea de-a pluta = a cădea întins la pământ. ♦ Platformă de lemn plutitoare, folosită pentru salvare pe apă. ◊ Plută-far = plută mare, cu o baliză din panouri și o instalație de semnale de ceață, servind pentru orientare. – Din. bg. pluta. Vezi definitia »

ZMÉURĂ s. f. Fructul zmeurului. [Pr.: zme-u-] – Et. nec. Vezi definitia »

DUNÉTĂ, dunete, s. f. Parte mai înaltă de la pupa unei nave (unde se află cabinele căpitanului și ale ofițerilor sau ale întregului echipaj). – Din fr. dunette. Vezi definitia »

hiólă s. f. – În expresia: în hiolă, tîrîș. – Var. fiolă, fiulă. Origine necunoscută. După Bogrea, Dacor., I, 258, urmat de Scriban, din lat. fibŭla (ca. subula › sula), care nu se înțelege sub aspect semantic și nici fonetic (formele cu f nu apar în DAR și par incerte; accentul nu este clar). Pare formație expresivă, pe baza lui a se hăi, hîi „a se nărui, a se prăbuși”. În Mold. Vezi definitia »