Definita cuvantului epidermă
EPIDÉRMĂ s. f. 1. epiteliu care acoperă derma, formând cu aceasta pielea. 2. țesut protector al plantelor, dintr-un strat de celule la exterior. (< fr. épiderme, lat. epidermis)

Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu epidermă
tríșcă (-ște), s. f. – Fluier, tilincă. – Var. strișcă. Creație expresivă, cf. tilincă, tilișcă, și paralelismul cu flișcă, frișcă. Legătura cu sl. trŭsti „trestie” sau sl. trĕštiti „a suna” (Tiktin) este îndoielnică. – Der. trișcar, s. m. (persoană care cîntă din trișcă); trulișcă, s. f. (Trans., fluier). Vezi definitia »
JAMBIÉRĂ s.f. Învelitoare de pânză sau de piele care acoperă gamba piciorului; este purtată mai ales la sport. ♦ Parte a unei armuri care proteja gamba piciorului. [Pron. -bi-e-. / < fr. jambière]. Vezi definitia »
OCHEÁDĂ, ocheade, s. f. Privire (semnificativă) aruncată cuiva pe furiș; închidere intenționată a ochilor pentru a atrage atenția asupra celor spuse sau sugerate; semn cu ochiul. – Din ochi2 (după fr. oeillade). Vezi definitia »
dúbă (dúbe), s. f.1. Ambarcație, luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit. – 2. Ciubăr de lemn. – 3. (Trans.) Vas pentru fructe, din coajă de cireș. – 4. Pușcărie, temniță. – 5. Vehicul închis, cu gratii, cu care se transportă deținuții. – 6. (Trans.) Instrument muzical rustic. Sl. dyba „trunchi” (Cihac, II, 95), cf. rut., rus. dub „stejar; luntre”, sb. dubak „dubă, vehicul”. Pentru evoluția semantică, cf. drîng; la sensul de „temniță” s-a ajuns plecîndu-se de la butucul de care erau legați, deținuții, pol. dyby (cf. Bogrea, Dacor., I, 263), sau sl. dyba, de unde dibă, s. f. (butuc). Cf. dîmb, dumbravă. Der. dubăi, vb. (Trans., a cînta la dubă); dubas, s. n. (Mold., barcă pescărească; ponton), din rus. dubas, cf. tc. duba „ponton”; dubăsar, s. m. (Mold., pontonier). Vezi definitia »
pópă (pópi), s. m.1. Preot. – 2. Rigă, la jocurile de cărți. – 3. Popicul mare. – 4. (Trans.) Snop care desăvîrșește stogul. – 5. (Bucov.) Post. – Megl. popă. Sl. popŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 277), din mgr. πάπας, cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol. pop.Der. popă, s. f. (înv., călugăr); popesc, adj. (sacerdotal); popește, adv. (preoțește); popi, vb. (a se face preot, a intra în biserică, a se hirotonisi); popici, s. m. (Olt., preot tînăr); popie, s. f. (preoție); popime, s. f. (preoțime); popîrțac, s. m. (popoiac; par; stîrpitură); popoiac, s. m. (preot tînăr); protopop, s. m. (protoiereu), din mgr. πρωτοπαπᾶς, în parte prin intermediul sl. protopopŭ; protopopeasă, s. f. (nevastă de protopop); protopopie, s. f. (protoierie); răspopi, vb. (a părăsi preoția), cf. sb. raspopiti; răspopă, s. m. (preot dat afară din sau care a abandonat preoția). Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z