Definita cuvantului eră
ÉRĂ s. f. 1. perioadă istorică marcată de un eveniment deosebit, de la care se începe numărătoarea anilor. ◊ epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor. 2. (geol.) fiecare dintre marile diviziuni ale istoriei Pământului. (< fr. ére, lat. aera)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu eră
MAGNETOSFÉRĂ s.f. Parte exterioară a atmosferei terestre în care câmpul magnetic exercită o acțiune preponderentă. [< fr. magnétosphère]. Vezi definitia »
ANTRACÓZĂ, antracoze, s. f. Boală contractată în urma inhalării prafului de cărbune și infiltrării lui în plămâni. – Din fr. anthracose. Vezi definitia »
COMPOTIÉRĂ s. f. vas în care se servește compotul. (după fr. compotier) Vezi definitia »
SURPĂTÚRĂ, surpături, s. f. 1. Faptul de a (se) surpa. 2. Loc prăpăstios în curs de surpare; loc de unde s-a rupt o porțiune de teren; p. ext. porțiunea dislocată. 3. Ruină, dărâmătură. 4. (Pop.) Hernie. – Surpa + suf. -ătură. Vezi definitia »
crátiță (crátițe), s. f. – 1. Vas de bucătărie de gătit. – 2. (Arg.) Slujnică. Origine necunoscută. Pare a fi cuvînt sl. Candrea și Scriban îl pun în legătură cu bg. kratičĭka „puțin înalt”, sb. kratica „scurtare”, cratița fiind un vas scund. După Meyer 129, din sl. gratičĭka „grație”. Vezi definitia »