SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescență caracteristică plantelor graminee, alcătuită din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axă centrală lungă. ◊ Expr. A da în spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge în faza de dezvoltare în care apare spicul (1); a înspica. 2. Stilizare decorativă în formă de spic (1), frecventă în arta populară pe cusături, țesături etc. 3. Vârful firelor de păr, mai lungi (și de altă culoare), din blana unor animale. 4. (În sintagma) Spic de zăpadă (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zăpadă amestecați cu stropi de ploaie, care cad pe pământ. 5. (Pop.) Vârf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai înaltă a acoperișului casei. [Pl. și: spicuri] – Lat. spicum. Vezi definitia »

IDIOPÁTIC, -Ă, idiopatici, -ce, adj. Care aparține idiopatiei, privitor la idiopatie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathique. Vezi definitia »

SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique. Vezi definitia »

GÓTIC, â??Ă? 1. adj. Referitor la goți, propriu goților. O scriere ~Ă? = scriere cu caractere colțuroase, în apusul Europei în evul mediu; roman ~ = roman dezvoltat în Anglia în a doua jumĂ?tate a sec. XVIII, care cultiva interesul pentru istorie, pentru întâmplĂ?ri misterioase, terifiante; stil ~ (și s. n.) = stil arhitectonic sau artistic, rĂ?spândit în Europa în sec. XIIâ??XVI, caracterizat prin construcții de proporții impunĂ?toare, dar zvelte, cu arce și bolți ogivale, vitralii și multe sculpturi în piatrĂ?. 2. s. f. LimbĂ? a unei traduceri a Bibliei de cĂ?tre episcopul Ulfila pentru o comunitate creștinĂ? de limbĂ? germanicĂ?. -Din fr. Gothique, lat. Gothicus Vezi definitia »

DENDROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la dendrografie. [< fr. dendrographique]. Vezi definitia »