pârgár, pârgári, s.m. (înv. și reg.) 1. concetățean; orășean, târgoveț. 2. membru în sfatul administrativ al unui oraș sau al unui târg; bătrân, jurat. 3. vătășel la primărie. 4. om ușuratic, neserios. 5. flăcău care organizează programul tinerilor în sărbătorile de iarnă. 6. pândar. 7. (înv.) muncitor la ocnele de sare. Vezi definitia »

SAGITÁR s. m. arcaș în trupele auxiliare ale armatei romane. (< lat. sagittarius) Vezi definitia »

ȘABLONÁR s.m. (Rar) Lucrător care folosește șabloane. [< șablon + -ar]. Vezi definitia »

TRIPOLÁR, -Ă, tripolari, -e, adj. Care are trei borne spre exterior. – Din fr. tripolaire. Vezi definitia »

TĂTÁR, -Ă, tătari, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Tătare sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din Asia și Europa. ♦ Persoană care făcea parte din triburile de origine mongolă care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa răsăriteană și centrală, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tătarii, se spune când cineva se grăbește sau fuge fără un motiv serios. Parcă-l alungă tătarii (din urmă), se spune despre cineva care se grăbește foarte tare. 2. Adj. Care aparține tătarilor (1), privitor la tătari; tătăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tătară. – Din tc. tatar. Vezi definitia »