SCAI¹, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiți la vârf, care se agață de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Și adverbial) A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de oaie) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni. ◊ Compuse: scai-vânăt = plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngiumplanum); scaiul-dracului = plantă erbacee cu frunzele spinoase și cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-mărunt = turiță. – Din scr. čkalj. Vezi definitia »

EVANTÁI s.n. Obiect (de formă semicirculară) confecționat din hârtie, din pene, din fildeș etc. cu care își fac vânt, spre a se răcori, mai ales femeile. ◊ În evantai = în forma unor raze care se răspândesc dintr-un punct în semicerc. [Pl. -ie, -iuri, var. evantaliu s.n. / < fr. éventail]. Vezi definitia »

BOLYAI [bɔiɔi], numele a doi matematicieni maghiari din Transilvania: 1. Farkas B. (1775-1856, n. sat Bolya, azi Buia, jud. Sibiu). Preocupat îndeosebi de probleme de geometrie și de teoria numerelor. 2. János B. (1802-1860, n. Cluj), unul dintre creatorii geometriei neeuclidiene, alături de Lobacevski și Riemann. Fiul lui B. (1). Cercetînd independența postulatului al cincelea al geometriei lui Euclid (printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o paralelă și numai una la acea dreaptă), a demonstrat că poate fi înlocuit cu enunțul printr-un punct exterior unei drepte se pot duce două paralele, acest nou postulat fiind compatibil cu celelalte postulate („Appendix” 1832). Vezi definitia »

PLAI, plaiuri, s. n. 1. Versant al unui munte sau al unui deal; creastă, culme, vârf al unui munte sau al unui deal; p. gener. munte, deal mare. 2. Regiune de munte sau de deal aproape plană, acoperită în general cu pășuni. 3. Drum (sau cărare) care face legătura între poala și creasta unui munte; potecă. 4. Regiune, ținut; (la pl.) meleaguri. 5. Subîmpărțire administrativă a județelor și a ținuturilor (mai ales a celor de munte) în evul mediu, în Țara Românească; plasă. – Et. nec. Vezi definitia »

sfai s.n. (reg.) duhoare, miros greu. Vezi definitia »