NEBUNÍE, nebunii, s. f. 1. Pierdere a judecății din cauza unei boli mintale; demență, alienație mintală. ◊ Loc. adv. (Fam.) La nebunie = foarte mult, enorm. 2. Lipsă de judecată dreaptă, de minte, de cumpănire; nechibzuință, nesocotință, prostie. ♦ Neastâmpăr, zburdălnicie. 3. Faptă, vorbă etc. nesocotită, extravagantă, prostie; faptă de om nebun. ♦ (Mai ales la pl.) Faptă lipsită de seriozitate; năzbâtie, ghidușie, ștrengărie, năzdrăvănie, poznă. – Nebun + suf. -ie. Vezi definitia »

STEREOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care se ocupă cu studiul așezării în spațiu a atomilor unei molecule. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimie. Vezi definitia »

MAGNETIZÁȚIE s.f. (Rar) Magnetizare. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizare magnetică a corpurilor. [Gen. -iei. / cf. fr. magnétisation]. Vezi definitia »

obliteráție (o-bli-, -ți-e) s. f., art. obliteráția (-ți-a), g.-d. art. obliteráției; pl. obliteráții, art. obliteráțiile (-ți-i-) Vezi definitia »

PERIOSTEOTOMÍE s. f. incizie a periostului. (< engl. periosteotomy) Vezi definitia »