Definita cuvantului familie
FAMÍLIE s. f. 1. formă istorică de comunitate umană, grup de oameni legați prin consangvinitate și înrudire; (spec.) grup social având la bază căsătoria, alcătuit din soți și copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un strămoș comun; neam, descendență. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau în aceeași casă sub autoritatea unui „pater familias”, șef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strâns unit, legat prin interese și idealuri comune. 3. ~ lexicală = serie de cuvinte înrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la același cuvânt de bază. ◊ grup de limbi cu trăsături comune care provin din aceeași limbă inițială. 4. diviziune a ordinului, mai mare decât genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinații chimice cu trăsături comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactivă = ansamblul format dintr-un element radioactiv inițial și din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrări succesive. 6. (mat.) mulțime de drepte, curbe sau suprafețe care au o caracteristică intrinsecă comună, ecuațiile lor conținând un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu familie
TOPOLOGÍE s.f. 1. Ramură a geometriei care studiază proprietățile figurilor din spațiu din punct de vedere calitativ. 2. (Mat.) Mulțime de părți ale unei mulțimi, supusă anumitor condiții; omotopie. [Gen. -iei. / < fr. topologie, cf. gr. topos – loc, logos – studiu]. Vezi definitia »
FRAGMENTÁȚIE s. f. fragmentare. (< fr. fragmentation) Vezi definitia »
BIOTELEMETRÍE s. f. Ramură a biologiei moderne care studiază organismele vii de la distanță cu ajutorul unor instrumente adecvate. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotélémétrie, engl. biotelemetry. Vezi definitia »
ARMONÍE s. f. 1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi. ◊ parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor. 2. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens. ♦ ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. înțelegere deplină între persoane, colectivități etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia) Vezi definitia »
influríe, s.f. (înv.) scurgere a fibrei în organism. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z