HEGELIANÍSM s.n. Sistem filozofic idealist-obiectiv creat de G.W.F. Hegel, potrivit căruia principiul fundamental, activ, al lumii îl constituie „spiritul absolut”, o rațiune universală independentă de subiectul uman, pe care o consideră substanța și demiurgul realului și care se autodezvoltă în virtutea contradicțiilor sale interne. [Pron. -ghe-li-a-. / cf. fr. hégélianisme < Hegel – filozof german]. Vezi definitia »

TRITEÍSM s. n. doctrină care susținea că trinitatea ar fi fost formată din trei persoane și trei esențe. (< fr. trithéisme) Vezi definitia »

EVAZIONÍSM s. n. 1. evaziune de la anumite obligații. 2. tendință în artă de a cultiva evadarea din realitatea vieții sociale. (< fr. évasionnisme) Vezi definitia »

ANABOLÍSM s. n. asimilație (2). (< fr. anabolisme) Vezi definitia »

CLONÍSM s.n. Stare patologică cu manifestări de convulsii clonice. [< fr. clonisme]. Vezi definitia »