OPOZÍȚIE s. f. I. 1. raport dintre două lucruri sau situații opuse, contrare; contrast. ◊ raport de excludere între două noțiuni sau judecăți. ◊ diferență cu valoare funcțională între două unități lingvistice. 2. împotrivire, opunere. 3. poziție a unui astru când Pământul se află între el și Soare; (p. ext.) poziție a două corpuri cerești diametral opuse pe bolta cerească. II. grup politic potrivnic partidului care se află la putere; (p. ext.) politica practicată de acest grup. (< fr. opposition, lat. oppositio, germ. Opposition) Vezi definitia »

ORNITOMANȚÍE s.f. (Ant.; la romani) Prezicere a viitorului după zborul păsărilor. [Gen. -iei. / < fr. ornithomancie, cf. gr. ornis – pasăre, manteia – ghicire]. Vezi definitia »

ERGOMETRÍE s. f. disciplină care se ocupă cu determinarea lucrului mecanic în timpul unui efort fizic. (< fr. ergométrie) Vezi definitia »

HIPOESTEZÍE s.f. Sensibilitate scăzută a unui organ de simț. [Pron. -po-es-, gen. -iei. / < fr. hypoesthésie, cf. gr. hypo – sub, aisthesis – simțire]. Vezi definitia »

DISTROFÍE s. f. 1. leziune organică, tisulară sau glandulară, având la bază tulburări metabolice. 2. boală cronică de nutriție la sugari. (< fr. dystrophie) Vezi definitia »