CANTÓN s.n. 1. Clădire construită lângă o șosea sau lângă o cale ferată, înzestrată cu aparate de semnalizare, de protecție și de supraveghere a drumurilor respective, servind și ca locuință cantonierului. ♦ Sector al unui drum. 2. Unitate în administrația pădurilor, în care activează pădurarul; locuință de pădurar. 3. Unitate teritorial-administrativă care se întâlnește în unele țări (Elveția, Franța etc.). 4. (Arhit.) Una dintre cele patru ogive care compun o boltă în cruce. [< fr. canton]. Vezi definitia »

PANTOPÓN s. n. substanță din opiu, pulbere albă cu gust amar, analgezic. (< fr. pantopon) Vezi definitia »

TELAMÓN s. m. (arhit.) atlant. (< fr. télamon) Vezi definitia »

BURLINGTON [bə:liŋtən], oraș în SV Canadei (Ontario), la NE de Hamilton; 116,7 mii loc. (1986). Ind. chim., a mat. de constr., lemnului și conservelor de fructe. Vezi definitia »

BATESON [béitsn], William (1861-1926), genetician englez. A introdus termenul de genetică (1906) și a contribuit la fundamentarea și dezvoltarea ei prin experimente asupra eredității. Vezi definitia »