AUTOINDÚCȚIE s.f. Selfinducție. [Gen. -iei. / < fr. auto-induction]. Vezi definitia »

SPIROGRAFÍE s. f. înregistrare a unei curbe care permite măsurarea cantitativă în circuit închis a ventilației pulmonare. (< fr. spirographie) Vezi definitia »

pripelnicíe s.f. (înv.) pripă; nerăbdare; promptitudine. Vezi definitia »

DISARTRÍE, disartrii, s. f. (Med.) Articulare defectuoasă a cuvintelor. – Din fr. dysarthrie. Vezi definitia »

FÚNCȚIE, funcții, s. f. (Și în forma funcțiune) 1. Activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat și organizat într-o instituție, în schimbul unui salariu; serviciu, slujbă, post². ♦ Grad pe care îl deține cineva într-o ierarhie administrativă. 2. Sarcină, rol; destinație. 3. (Gram.) Rolul sintactic pe care îl indeplinește un cuvânt într-o propoziție. 4. Ansamblu de proprietăți chimice ale unui compus, determinat de o anumită grupă de atomi din molecula. 5. (Fiziol.) Activitate proprie a fiecărui organ, aparat, țesut din organismele vii ale viețuitoarelor. 6. (Mat.) Mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile independente. 7. (Log.) Operație care, prin aplicarea asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 8. (În expr.) A fi în funcție de... = a depinde de... [Var.: funcțiúne s. f.] – Din fr. fonction, lat. fonctio, -onis. Cf. it. funzione. Vezi definitia »