SPLÍNĂ, spline, s. f. 1. Organ anatomic intern, moale și spongios, de culoare roșie-violetă, situat în partea superioară stângă a cavității abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depozitează sângele etc. ◊ Loc. adj. Fără splină = (despre animale) care este rezistent la fugă, care nu obosește; (despre oameni) care muncește intens fără să obosească. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina =a simți dureri acute la splină, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Plantă erbacee cu frunze în formă de splină (1) și cu flori galbene-aurii; splinuță (1) (Chrysosplenium altrenifolium). – Din ngr. splína. Vezi definitia »

EXTUMESCÉNȚĂ s. f. umflătură, tumefacție. (< fr. extumescence) Vezi definitia »

CÚLĂ, cule, s. f. 1. Clădire în formă de turn, cu baza dreptunghiulară (care servea, în trecut, și ca loc de apărare). 2. (Înv.) Turn circular; cupolă, boltă. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. 4. (Înv.) Conac boieresc, casă (fortificată) a proprietarului unei moșii. – Din tc. kula. Cf. bg., scr. kula. Vezi definitia »

METALOCERÁMICĂ s.f. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu fabricarea pulberilor metalice folosite la fabricarea diferitelor obiecte. [Gen. -cii. / < fr. métallocéramique, cf. germ. Metallkeramik]. Vezi definitia »

STRÁCHINĂ, străchini, s. f. Vas de lut ars, de ceramică etc., ușor adâncit, întrebuințat la țară în loc de farfurie; blid. ♦ Cantitate de mâncare cuprinsă într-un astfel de vas. – Din ngr. ostrákinos. Vezi definitia »