CONSTRUCTIVÍSM s.n. 1. Orientare estetică, apărută după primul război mondial în artele plastice, literatură și muzică, care tinde să coboare creația artistică la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de conținutul ei emoțional. 2. Curent în arhitectură care susține că forma arhitecturală trebuie să fie expresia exclusivă a structurii constructive a clădirii. 3. Concepție care recunoaște rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoașterii. ♦ Concepție a școlii intuiționiste din filozofia matematicii, potrivit căreia activitatea constructivă, rațional-intuitivă este baza exigenței matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm]. Vezi definitia »

GRAFÍSM s. n. 1. redare în linii simple, grafice; simplitate; simplificare. ◊ manieră de a prezenta o imagine fotografică astfel încât liniile ei principale să se ordoneze după un ritm care îi dă echilibru și unitate. 2. tendință de a da prioritate elementelor grafice într-o operă de artă. 3. (muz.) gen de compoziție contemporan în care partitura conține desene ce trebuie să sugereze interpreților improvizarea muzicii. (< fr. graphisme) Vezi definitia »

ECHIDNÍSM s. n. intoxicație cu venin de șerpi. (< fr. échidnisme) Vezi definitia »

LAMAÍSM s.n. Doctrină religioasă a unei secte budiste din Tibet, din Mongolia etc. [Pron. -ma-ism. / cf. fr. lamaïsme, it. lamaismo]. Vezi definitia »

SCOLASTICÍSM s. n. concepție specifică scolasticii; metodă scolastică. (< fr. scolasticisme) Vezi definitia »