FLÓRĂ s. f. totalitatea plantelor dintr-o anumită regiune sau dintr-o perioadă geologică. ♦ ~ microbiană = microorganismele care trăiesc într-un anumit mediu. (< fr. flore) Vezi definitia »

CALOSÓMĂ s. f. insectă coleopteră carnivoră de culoare verzuie sau negricioasă, cu șanțuri longitudinale pe elitre, cu aripi membranoase scurte, nedezvoltate. (< lat. calosoma) Vezi definitia »

GÍNGINĂ, gingini, s. f. (Înv. și reg.) V. gingie. Vezi definitia »

LOGÓDNĂ, logodne, s. f. Ceremonie prin care un bărbat și o femeie se angajează să se căsătorească; legământ solemn, promisiune de căsătorie între logodnici; credință. ♦ Petrecere organizată cu prilejul acestei ceremonii. ♦ Intervalul de timp dintre această ceremonie și nuntă. – Din sl. lagodĩnŭ. Vezi definitia »

inímă (ínimi), s. f. – 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stîngă a toracelui. – 2. Acest organ considerat ca sediu al sentimentelor, suflet. – 3. Bunătate, sensibilitate. – 4. Organ central, mijloc, parte internă. – 5. Partea din mijloc a căruței, care leagă osia de de dinainte cu cea de dinapoi. – 6. Bărbăție, curaj, îndrăzneală. – 7. Principiu vital, spirit. – 8. As de cupă. – 9. Grup central de patru bobi sau boabe folosit de vrăjitoare. – 10. Stomac, pîntece, burtă. – mr. inimă, megl. inimă. Lat. anima (Diez, I, 26; Candrea-Dens., 866; REW 475; Densusianu, GS, II, 6; Rosetti, I, 173), cf. it. anima, prov., cat. arma, fr. îme, sp., port. alma. Trecerea de la „suflet” la „inimă” apare numai în rom., cf. totuși animus „inimă” întro glosă de la Toledo (Castro 162).Sensul de „pîntece” coincide cu cel al fr. coeur, bg. sărce, gr. ϰαρδιά „parte superioară a stomacului”. Der. inimioară, s. f. (dim. al lui inimă; mosor, bobină); inimușcă, s. f. (vergea din fier care susține mosorul suveicii); inimos, adj. (curajos, îndrăzneț; hotărît, întreprinzător; bun); inimoșie, s. f. (curaj, vitejie, bărbăție); inimoșa, vb. (a da curaj, a însufleți); inima, vb. (a însufleți), formație hibridă după fr. animer. Vezi definitia »