HOTĂRẤRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduită, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc. adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor^{Vezi nota}. ◊ Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ♦ Sentință judecătorească. 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî. Vezi definitia »

născocorâre, născocorâri, s.f. (înv.) 1. lăudare, îngâmfare, fudulire. 2. răstire, înfuriere, mâniere. Vezi definitia »

HĂRĂZÍRE, hărăziri, s. f. Acțiunea de a hărăzi și rezultatul ei. – V. hărăzi. Vezi definitia »

INSTITUȚIONALIZÁRE, instituționalizări, s. f. Acțiunea de a instituționaliza. [Pr.: -ți-o-] – V. instituționaliza. Vezi definitia »

COMUTATOÁRE s.f. Mașină electrică, de construcție specială, care transformă curentul continuu în curent alternativ sau invers. [< comuta, după fr. commutatrice]. Vezi definitia »