TÍLDĂ, tilde, s. f. 1. Semn grafic de forma unui „s” de tipar culcat, folosit în unele opere pentru înlocuirea unui cuvânt care se repetă. 2. Semn diacritic de forma unui „s” de tipar culcat, care se pune deasupra unei litere pentru a conferi pronunțării sunetului pe care îl reprezintă un caracter palatal, nazal etc. – Din fr. tilde, germ. Tilde. Vezi definitia »

RÓINIȚĂ¹, roinițe, s. f. (Pop.) Stup mic portativ cu care se prinde un roi² nou. – Din scr. rojnica. Vezi definitia »

MICROSPOROGENÉZĂ s. f. proces de formare a microsporilor la plantele cu flori. (< fr. microsporogenèse) Vezi definitia »

PRÍCINĂ, pricini, s. f. 1. Cauză care determină ori explică o acțiune, o situație, un fenomen; motiv. ◊ Loc. adv. Fără (nici o) pricină = fără justificare, nemotivat. ◊ Loc. conj. Din pricină că... = pentru că..., deoarece, fiindcă. ◊ Loc. prep. Din pricina... = ca urmare a..., având drept motiv; din vina... ◊ Expr. (Înv.) A pune pricină = a invoca motive, pretexte pentru justificarea unei acțiuni. ♦ Prilej, ocazie, pretext. 2. Motiv de ceartă, de neînțelegere; problemă litigioasă, conflict; spec. proces. ♦ Expr. (Pop.) A se pune de pricină = a) a se împotrivi, a se opune; b) a căuta ceartă, a face gură; a se lua la harță, la bătaie. A căuta (cuiva) pricină (cu lumânarea) = a căuta (cuiva) motiv de ceartă, a căuta nod în papură. A găsi (cuiva) pricina = a găsi un pretext pentru a certa pe cineva. (Pop.) A avea (sau a fi în) pricină (cu cineva) = a fi certat (cu cineva); a fi în proces, a se judeca (cu cineva). ♦ (Înv.) Act în care este consemnată hotărârea luată într-un proces. 3. Întâmplare (neplăcută), chestiune; necaz, supărare. ♦ Problemă; afacere. ◊ Loc. adj. Cu pricina = despre care este vorbă, respectiv. [Acc. și: pricínă] – Din bg. prična. Vezi definitia »

ECTOPLACÉNTĂ s. f. înveliș endotelial incomplet al lacunelor placentare. (< fr. ectoplacenta) Vezi definitia »