OMENÍE s. f. Complex de calități alese, proprii unei persoane; purtare blândă, înțelegătoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunăvoință; (în mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A învăța (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminți. A ști (la) omenie sau a ști ce-i omenia = a se arăta blând și înțelegător (față de cineva). ♦ Reputație bună; renume, cinste. – Om + suf. -ie. Vezi definitia »

HEMIMELÍE s. f. malformație congenitală prin absența parțială a unei extremități distale a unui membru al corpului. (< fr. hémimélie) Vezi definitia »

PIETRĂRÍE², pietrării, s. f. Meseria pietrarului (1). – Pietrar + suf. -ie. Vezi definitia »

BOBOTÁIE, bobotăi, s. f. (Reg.) Vâlvătaie. – Bobot + suf. -aie sau contaminare între bobot și [vâlvă]taie. Vezi definitia »

ASIMETRÍE s.f. Lipsă de simetrie; nesimetrie, neregularitate. ♦ (Log., mat.) Proprietate a relațiilor între doi termeni, care nu este valabilă și în sens reciproc. [Gen. -iei. / cf. fr. asymétrie, gr. asymmetria]. Vezi definitia »