BRAD 1. Depr. de origine tectonică în M-ții Apuseni, pe valea superioară a Crișului Alb, între M-ții Bihor la N și M-ții Metaliferi la S. Supr.: 320 km². Relief colinar, intens fragmentat, și de terase. Cuprinde trei compartimente: Vîrfurile în NV, Hălmagiu-Vața, în partea centrală și Brad în SE. Expl. de cărbune brun și min. auro-argentifere. 2. Oraș în depr. omonimă, în jud. Hunedoara, pe Crișu Alb; 19.657 loc. (1991). Expl. de min. auro-argentifere încă din epoca romană (sec. 2-3). Panificație, produse textile (conf., tricotaje), mobilă, cherestea; ateliere de reparații. Centru pomicol. Stațiune climaterică. Muzeu al mineritului. Prima mențiune documentară în 1585. Victorie a țăranilor răsculați ai lui Horea (nov. 1784). Izbînda moților lui Avram (iun. 1849) împotriva trupelor ungare. În com. Crișcior, biserică (sec. 14), ctitoria cneazului Bâlea. Vezi definitia »

-GRAD Element secund de compunere savantă cu semnificația „care merge”, „mergător”, folosit în combinații al căror prim element are specificații semantice (ex. plantigrad). [< fr. -grade, it. -grado, cf. lat. -gradus < gradi – a merge]. Vezi definitia »

ROAD RĂUD/ s. n. drum. (< engl. road) Vezi definitia »

GRAD s.n. I. 1. Unitate de măsură a anumitor mărimi variabile (temperatură, presiune etc.). 2. Unitate de măsură a unghiurilor, reprezentând a 360-a parte dintr-un cerc. ◊ Grad centezimal = grad care reprezintă a suta parte dintr-un unghi drept. 3. (Mat.) Exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuații sau maximul sumei exponenților necunoscutelor. II. Treaptă, nivel; fiecare dintre treptele unei ierarhii. ♦ Loc ocupat de cineva în ierarhia instituției căreia îi aparține. ◊ Grad de comparație = formă pe care o ia adjectivul sau adverbul pentru a arăta măsura în care un obiect prezintă o însușire în raport cu alt obiect sau cu el însuși (în alte împrejurări). [Pl. -de, -duri. / < lat. gradus, cf. fr. grade, it. grado, germ. Grad]. Vezi definitia »

Vlad s. m. – Ladislau. Sl. Vladŭ, abrevierea lui Vladislavŭ, de la vladĭ „putere”, vlasti, vladą „a porunci”. Este personificarea prostiei. Aceleiași rădăcini sl. îi aparțin vladnic, adj. (puternic; impunător), înv., din sl. vladinŭ; vlădică, s. f. (înv., stăpîn, episcop), din sl. vladyka (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 220); vlădicesc, adj. (episcopal; înv., boierie); vlădui, vb. (a stăpîni, a fi stăpîn), din sl. vladati; vlăduitor, adj. (înv., de stăpîn); vlastă, s. f. (putere), în Trans., din sb. vlast (Candrea). Vezi definitia »