GRÁȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ Ajutor, milă, îndurare (divină); iertare (de o pedeapsă). ◊ Anul de grație..., formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia. Vezi definitia »

ACCÉPȚIE, accepții, s. f. Înțeles, sens al unui cuvânt. [Var.: accepțiúne s. f.] – Fr. acception (lat. lit. acceptio, -onis). Vezi definitia »

COCSOCHIMÍE s. f. 1. Ramură a industriei care prelucrează cărbunele de pământ prin cocsificare. 2. Studiul prelucrării și transformării produșilor chimici obținuți din cărbuni prin cocsificare. – Cocs + chimie. Vezi definitia »

HEMOGLOBINEMÍE s.f. (Biol.) Prezența hemoglobinei în sânge, ca urmare a distrugerii globulelor roșii. [< fr. hémoglobinémie]. Vezi definitia »

CHEIROFOBÍE s. f. grafofobie. (< fr. chéirophobie) Vezi definitia »