FRAC s. n. haină bărbătească de ceremonie, scurtă în față până la talie, neîncheiată la piept și terminată la spate cu două cozi lungi și înguste. (< fr. frac) Vezi definitia »

măzác², măzácă, adj. (înv.) murdar. Vezi definitia »

pârvác², pârváci, s.m. (reg.) om bogat și gras. Vezi definitia »

terteleác, s.n., adj. (reg.) 1. (s.n.) hădărag, titirez, tertă. 2. parte a joagărului, pârghie. 3. (adj.) mic, scund, îndesat, bondoc; slab, prizărit. Vezi definitia »

pac interj. – Poc, buf, tronc (exprimă ideea de lovitură sau de acțiune bruscă). – Var. paf. Creație expresivă, cf. poc și it. pacchiare „a pocni”, fr. paf. – Der. paca-paca, interj. (arată zgomotul ritmic al unui mecanism în funcțiune), cf. tic-tac; păcănit, s. n. (zgomot ritmic); păcănitoare, s. f. (castanietă); păcăli, vb. (a înșela, a amăgi), cu suf. expresiv -li (pentru tranziția semantică de la „plesnitură” la „capcană”, cf. sp. chasquear; der. admisă mai înainte, de la numele propriu Păcală, este insuficientă, căci nici acest nume nu are o explicație cunoscută; relația sugerată de Pușcariu, Dacor., I, 237-9 cu sl. pokaljati „a încălzi ușor”, cf. căli, nu este satisfăcătoare din punct de vedere semantic); păcală, s. f. (înșelare, vicleșug); Păcală, s. m. (personaj din mitologia populară care incarnează gluma și toate vicleniile care rezultă dintr-o simplitate prefăcută, ca Patelin sau Till Eulenspiegel); păcăleală, s. f. (înșelăciune); păcălici, s. m. (înșelător, trișor); păcălitor, adj. (înșelător); păcălitură, s. f. (festă, renghi). – Din rom. provine săs. pokelin „a păcăli”. Vezi definitia »