Definita cuvantului imperativ
IMPERATÍV, -Ă I. adj. 1. care exprimă un ordin; poruncitor. ♦ mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, etc.; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. 2. care se impune ca o necesitate absolută. II. s. n. 1. necesitate categorică ce se impune necondiționat; obligație. 2. ~ categoric = (la Kant) principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa, în conștiința umană, norme morale universal valabile și veșnice. (< lat. imperativus, fr. impératif)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu imperativ
CONVÍV, -Ă s. m. f. cel care participă la o masă cu alții; comesean. (< fr. convive, lat. conviva) Vezi definitia »
OPERATÍV, -Ă adj. 1. Care acționează repede; expeditiv, activ; eficace. 2. Referitor la diverse operații. [Cf. fr. opératif]. Vezi definitia »
EXORTATÍV, -Ă, exortativi, -e, adj. (Livr.) Care înflăcărează, îndeamnă (prin cuvinte) o persoană sau o colectivitate. – Din fr. exhortatif. Vezi definitia »
EXECUTÍV, -Ă adj. care are sarcina de a asigura aplicarea legilor. ♦ putere ~ă (și s. n.) = una dintre puterile fundamentale ale statului, guvernul; organ ~ = organ de stat cu funcții de organizare și de asigurare a executării legilor. (< fr. exécutif) Vezi definitia »
sustantiv,feminin,nearticulatșingular: stare/calitate /insusire a cuiva/ceva datatorita careia poate / merita / se cade sa fie/devina sters. etimologie: romanesc cuv., de la stergere. Vezi definitia »