chínă, chíne, s.f. (reg.) căpătâiul, scaunul urzitoarei. Vezi definitia »

FÍLĂ, file, s. f. Fiecare dintre foile care alcătuiesc un caiet, o carte etc. formată din două pagini; p. ext. pagină. ◊ Expr. A cerceta (o lucrare) filă cu filă = (a cerceta, a verifica o lucrare) amănunțit, de la un capăt la altul, cu mare atenție. – Din ngr. filon. Vezi definitia »

PARACENTÉZĂ s.f. Puncție făcută într-o pungă de lichid sau de puroi aflată în corp. [< fr. paracentèse, lat. paracentesis, cf. gr. para – către, kentesis – puncție]. Vezi definitia »

furtúnă (furtúni), – 1. (Înv.) Ghinion, necaz, nenorocire. – 2. Vînt puternic însoțit de ploaie, vijelie. – Mr., megl. furtună. Lat. fortūna (Pușcariu 686; Candrea-Dens., 702; REW 3458; DAR), cf. it. fortuna, fr. fortune (de mer), sp. fortuna, cu același sens, care apare și în lat. med. fortuna. Schimbarea semantică (cf. Șeineanu, Semasiol., 214), naturală și mai mult sau mai puțin generală, pare anterioară limbilor romanice, cf. și ngr. φουρτοῦνα, de unde tc. furtuna, fortuna. Nu există, deci, motiv suficient pentru a considera că rom. provine din ngr. (Pușcariu; Meyer 111; DAR), cu atît mai mult cu cît în rom. apare și sensul primitiv de „soartă (nefericită)”, care indică proveniența directă din lat. Der. furtunat, s. m. (naufragiat), înv.; furtunatic, adj. (impetuos; violent); furtunos, adj. (impetuos; violent). – Bg. fortuna poate proveni de asemenea din ngr. sau din rom.; sb. fôrtuna, frtùna, mai probabil din it. (Berneker 283; cf. Miklosich, Fremdw., 88), pe cînd sb. furtuna reproduce consonanța din rom. (Daničič, III, 80). Alb. furtunë poate fi der. din ngr. În schimb provin cu certitudine din rom. rut. fortuna (Miklosich, Wander., 15) și mag. furtina (Edelspacher 13), toate cu sensul de „furtună”. Vezi definitia »

SPIRÁLĂ, spirale, s.f. – V. spiral (1) [DEX'98] Vezi definitia »