POSESIÚNE, posesiuni, s. f. 1. Faptul de a poseda (1); stăpânire a unui lucru; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (Înv.) Proprietate (de pământ); moșie. 3. Țară slab dezvoltată, lipsită de independență, stăpânită de un stat mai puternic; colonie. [Pr.: -si-u-. – Var.: posésie s. f.] – Din fr. possesion, lat. possessio, -onis. Vezi definitia »

ÎMBARCAȚIÚNE s.f. v. ambarcație. Vezi definitia »

supresiúne s.f. (înv.) 1. suprimare, desființare, eliminare, înlăturare, lichidare. 2. omorâre, ucidere. 3. excludere, eliminare a unor semne grafice, cuvinte, paragrafe, capitole dintr-o lucrare; înlăturare. Vezi definitia »

URICIÚNE s. f. v. urâciune. Vezi definitia »

PRESUPÚNE, presupún, vb. III. Tranz. 1. A admite în mod prealabil (și provizoriu) că ceva este posibil, real, adevărat; a fi de părere, a crede, a socoti; a bănui. 2. A avea ca premisă existența prealabilă a unui lucru, a fi condiționat de...; a implica. – Pre-¹ + supune (după fr. présupposer). Vezi definitia »