ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre... b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. Vezi definitia »

așteptá (așteptát, așteptát), vb. – 1. A sta undeva pentru a fi de față, a adăsta. – 2 A fi gata, a fi pregătit. – 3 A conta, a se bizui pe cineva, a spera. – Mr. așteptu, megl. ștet, istr. așteptu. Lat. *adspectāre, prin intermediul unei forme asimilate *astectāre (Meyer-Lübke, Gramm., I, 469; Densusianu, Rom., XXXIII, 274; Pușcariu 145; REW 3039; Candrea-Dens., 104; DAR); cf. it. aspettare (tarent. astittare, calabr. astettare, sicil. astittari, sard. isettare). – Mr. aștiptare înseamnă în același timp „a aștepta” și „a primi, a avea oaspeți”, accepție dublă pe care Pușcariu 150 și DAR o explică prin contaminarea cu lat. exceptare sau cu alb. përes „aștept” și „primesc”; mai probabilă este evoluția normală de la „aștept oaspeți” la „am oaspeți”, cf. fr. j’attends des amis. Geheeb 17 propune etimonul lat. exceptare. – Der. așteptător, adj. (plin de speranță); neașteptat, adj. (care survine brusc, surprinzător). Vezi definitia »

arătá (-t, -át), vb. – 1. A indica, a semnala. – 2. A prezenta, a înfățișa. – 3. A părea, a avea aspectul. – 4. A da de înțeles. – 5. (Refl.) A avea viziuni, a crede cineva că vede ceva (se construiește cu dat.). – 6. A expune, a explica. – 7. A explica, a face lecții, a ajuta la pregătirea temelor școlare. – 8. A corecta, a îndrepta; a învăța minte. – Var. (Trans. de S.) areta. Mr. arăt, istr. arǪtu. Lat. rătāre „a fixa, a determina”. Semantismul se explică în lumina unor expresii ca fr. je suis bien fixé sur son compte, care înseamnă je suis bien renseigné. Și a- poate fi lat. sau rom. Etimonul rătus, în forma *arrătāre, fusese indicat de Candrea, Rom., XXXI, 301, și Éléments, 72 și 91, respins de Pușcariu 108, și abandonat de Candrea, în GS, III, 423, a sugerat lat. *arretrāre și disimilat; dar problema semantică pare insolubilă. Celelalte explicații sînt insuficiente: lat. *arrectāre, de la rectus (Cihac, I, 82; Weigand, Jb, II, 221-3; DAR); se lovește de dificultăți fonetice; lat. *elatāre (Meyer-Lübke, ZRPh., XIX, 574; Pușcariu, Lat. ti, 10), după Pușcariu 108, „wohl am besten passt, obwohl die Sinnesübergang nich ganz klar ist”. Hasdeu 1557 indica lat *ad reputare, care nu pare posibil. Pascu, Beiträge, 9, presupune un *erettare, de la erectus, care este fără sens; iar Giuglea, Dacor., IV, 379, pleacă de la gr. ρέυος „membru, aspect”, într-o explicație prea forțată. Der. arătanie, s.f. (monstru, stafie); arătare, s.f. (demonstrație; dovadă, probă; stafie); arătător, adj. (indicator); arătător, s.n. (deget cu care se arată; ac de ceas); arătătură, s.f. (indicație; semnal, semn; monstru, stafie); arătos, adj.; arătoșenie, s.f. (frumusețe). Vezi definitia »

iésta pron. (model de flexiune 60) Vezi definitia »

TRANZACTÁ vb. I. tr. (Liv.) A tranzacționa. [< tranzacție]. Vezi definitia »