CÚRTE, curți, s. f. I. 1. Spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc.; ogradă. ◊ Loc. adj. De curte = care trăiește pe lângă casa omului. Păsări de curte. 2. (În trecut) Locuința de la țară a moșierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuință. 3. Palatul de reședință al unui suveran; (înv.) reședința întărită a domnitorului și a boierilor, unde se refugia și populația în timpul războaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinări; în trecut) Numele unor instanțe (superioare) judecătorești și administrative. Curtea de casație. Curtea de apel. Curtea de juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanțe. III. Omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecțiune, spre a-i câștiga favoarea, simpatia, dragostea. – lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) după fr. cour. Vezi definitia »

ENORMITÁTE s.f. 1. (Rar) Întindere colosală. 2. Lucru de necrezut; exagerare. ♦ Prostie, gugumănie; aberație, absurditate. [< cf. fr. énormité, lat. enormitas]. Vezi definitia »

CAVALERÉȘTE adv. În felul cavalerilor; sincer, deschis. – Cavaler + suf. -ește. Vezi definitia »

OMOGENEITÁTE s.f. v. omogenitate. Vezi definitia »

INEVITABILITÁTE s. f. faptul de a fi inevitabil. (< fr. inévitabilité) Vezi definitia »