RECUNOÁȘTE, recunósc, vb. III. Tranz. 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. ♦ A deosebi ceva după anumite semne caracteristice. ♦ Refl. A-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice, a se regăsi în altul. 2. A admite (ca existent, ca bun, ca valabil); a mărturisi. ♦ A considera pe cineva sau ceva merituos, valoros. ♦ A declara că acceptă sau a admite tacit o anumită situație nou creată în relațiile internaționale. ♦ A declara un copil natural ca legitim. 3. (Mil.) A cerceta terenul și pozițiile inamice; a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 4. A se arăta recunoscător față de cineva sau de ceva. – Re¹- + cunoaște (după fr. reconnaître). Vezi definitia »

à la carte (fr.) [carte pron. cart] loc. adj., loc. adv. Vezi definitia »

COMENSURABILITÁTE s. f. calitatea a ceea ce este comensurabil. (< fr. commensurabilité) Vezi definitia »

PLACIDITÁTE s.f. Faptul de a fi placid; impasibilitate; blândețe. [Cf. fr. placidité]. Vezi definitia »

pribegíște s.f. (înv.) adăpost; întăritură, fortificație. Vezi definitia »