SIMFONÍE, simfonii, s. f. 1. (În trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compoziție muzicală instrumentală (cu soliști, cor); (sens curent) compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de obicei trei sau patru părți. ♦ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concură la producerea unui anumit efect; spec. îmbinare armonioasă de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie. Vezi definitia »

SPOITORÍE s. f. Meseria spoitorului. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -ie. Vezi definitia »

ZIZÁNIE, zizanii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare alungite, cu spicul asemănător cu cel al pirului, cultivată ca plantă furajeră și ornamentală (Lolium perenne). [Var.: zâzánie s. f.] – Din ngr. zizánia. Vezi definitia »

AMINOACIDURÍE s. f. prezența aminoacizilor în urină. (< fr. aminoacidurie) Vezi definitia »

UVOLOGÍE s. f. studiu sistematic al strugurilor. (< fr. uvologie) Vezi definitia »