Definita cuvantului invers
ÍNVERS, -Ă adj. (și adv.) contrar direcției inițiale sau firești; pe dos. ♦ (mat.) mărime ~ă = mărime egală cu raportul dintre 1 și mărimea dată; raport ~ (proporțional) = raport între două mărimi care variază astfel încât produsul lor să râmână constant. (< fr. inverse, lat. inversus)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu invers
STORS2, STOÁRSĂ, storși, stoarse, adj. Din care s-a scos lichidul prin strângere, presare etc.; storcit. ♦ Fig. Secătuit; epuizat, extrem de obosit. – V. stoarce. Vezi definitia »
VERS s.n. 1. Cuvânt sau grup de cuvinte așezate potrivit anumitor reguli de măsură și de cadență și formând un rând dintr-o poezie. 2. Poezie; stih. [< lat. versus, cf. it. verso, fr. vers]. Vezi definitia »
CONCÚRS s.n. 1. Întrecere; competiție sportivă. 2. Examen pentru selecția candidaților la intrarea într-o instituție de învățământ sau pentru a obține un post, o bursă etc. 3. Ajutor, sprijin; colaborare; contribuție. ◊ A-și da concursul (la ceva) = a colabora (la ceva); concurs de împrejurări = totalitatea faptelor, a împrejurărilor care coincid într-un anumit moment; conjunctură. [Cf. fr. concours, lat. concursus]. Vezi definitia »
urs (-și), s. m. – 1. Mamifer omnivor masiv cu botul ascuțit și coada scurtă (Ursus arctos). – 2. (Mold.) Boț de mămăligă cu brînză la mijloc. – 3. Strung, șurub. – 4. Stîlpul prispei. – 5. Un anumit joc în timpul priveghiurilor. – 6. Persoană ursuză, neprietenoasă. – Mr. ursu, megl., istr. urs. Lat. ŭrsus (Pușcariu 1836; REW 9089), cf. it. orso (logud. ursu), prov. ors, fr. ours, cat. os, sp. oso. – Der. ursoaică, s. f. (femela ursului; coșul sobei; unul din cei patru stîlpi susținători ai morii; Arg., femeie ușoară); ursei (var. ursuleț), s. m. (pui de urs); ursar, s. m. (țigan care dresează urși făcîndu-i să joace); ursărească, s. f. (dans popular); ursărește, adv. (ca ursarii); ursărime, s. f. (cartier de țigani); ursăriță, s. f. (nevastă de ursar); ursesc, adj. (de urs, se zice despre unele varietăți de fructe); ursiu, adj. (brun); ursoi, adj. (brun; s. n., stîlpul morii); – Din rom. provine ngr. οὔρσα „femeie ușoară” (Meyer, Neugr. St., II, 77). Der. neol. (din fr.) ursă, s. f. (ursoaică); ursulină, s. f. (călugăriță catolică dintr-un anumit ordin). Vezi definitia »
CURS2, cursuri, s. n. 1. Expunere, predare a unei materii de studiu sub forma unui ciclu de lecții sau de prelegeri; p. ext. oră sau totalitatea orelor de program destinate acestei expuneri. 2. Ciclu de lecții tipărite, șapirografiate sau dactilografiate în volum (și servind ca manual). – Din fr. cours. Vezi definitia »