UMÁN, -Ă adj. 1. referitor la om sau la omenire; caracteristic omului; omenesc. ♦ geografie ~ă = antropogeografie. 2. (și adv.) cu dragoste de oameni, omenos, bun, blând. (< lat. humanus) Vezi definitia »

LIMÁN, limanuri, s. n. 1. Țărm, mal; (înv.) port. ◊ Expr. A ieși la liman = a scăpa dintr-o primejdie; a ajunge la o situație mai bună. A duce (sau a scoate) la (un) liman (sau la liman bun) = a scăpa (pe cineva) dintr-o situație grea; a salva. A ajunge la (un) liman sau a ajunge limanul = a atinge ținta dorită. ♦ Fig. Adăpost, refugiu. 2. Lac rezultat prin bararea cu aluviuni a gurii de vărsare a unui râu. [Pl. și: limane] – Din (1) tc. liman, (2) rus. liman, ucr. lyman. Vezi definitia »

ROMÁN¹, romane, s. n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. ◊ Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în evul mediu, într-o limbă romanică. ♦ Fig. Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (înv.) románț s. n.] – Din fr. roman. Vezi definitia »

LUDLOVIÁN s. n. etajul superior al gotlandianului din Anglia. (< Ludlow, n. pr. + -ian) Vezi definitia »

calaicán s. m. – Sulfat de fier. – Var. calacan, călăcan. Ngr. ϰαλαχάνι (DAR), cf. sb. kalakan. – Der. calaicănit, adj. (vopsit în verde). Vezi definitia »