șpántă, șpănți, s.f. (reg.) 1. bucată mică de fier. 2. (în exploatarea lemnului) placă de fier cu trei sau patru colți, care se fixează pe fundul ulucului (jilipului) pentru a micșora viteza de coborâre a buștenilor. Vezi definitia »

cálfă (cálfe), s. f. – Lucrător calificat după ce a fost ucenic. – Mr. calfă, călfă, megl. calfă. Tc. kalfa, din arab. khalifa „succesor” (Roesler 594; Șeineanu, II, 81; Meyer 167; Lokotsch 798; Ronzevalle 129); cf. ngr. ϰαλφᾶς, ϰάλφας, alb. kalifë, bg., sb. kalfa. Pentru formă, cf. călăuză. Este dublet al lui calif, s. m., din fr. calife. – Der. călfie, s. f. (meserie). Vezi definitia »

AMIÁZĂ, amiezi, s. f. 1. Mijlocul zilei, momentul înălțării maxime a soarelui deasupra orizontului (corespunzător aproximativ orei 12). ◊ Loc. adj. De amiază = de prânz, de la ora prânzului. ◊ Expr. Ziua(-n) amiaza mare = în plină zi, în toiul zilei. 2. (Concr.) Locul unde ajunge soarele pe cer la ora 12 din zi; zenit. 3. (Reg.) Mâncarea de la ora 12 din zi; prânz. 4. (Înv. și arh.) Miazăzi, sud. [Var.: amiáz, amiéz s. n., amiázi, amiázăzi (1, reg.) miază s. f.] – Din amiazăzi (< lat. ad mediam diem). Vezi definitia »

CANȚÓNĂ s. f. 1. poezie lirică medievală cu tematică erotică, divizată în mai multe strofe. 2. cântec italian pe mai multe voci din epoca Renașterii, transcris apoi pentru instrumente spre a deveni o formă polifonică strofică. (< it. canzone) Vezi definitia »

chilátă (-te), s. f. – Patul armei. – Var. chiulată. Fr. culasse, cu o schimbare greu de explicat (DAR se gîndește la o etimologie populară, adică la o confuzie cu lat., nu poate fi întîmplătoare coincidența cu aceeași schimbare ca în sp.). Vezi definitia »