vîrșă (-și), s. f. – Vintir, plasă. – Var. vîrșie, vîrșă. Sl. vrŭšije, sb., slov. vrša (Cihac, II, 499; Tiktin; Conev 74). Vezi definitia »

LEGÉNDĂ, legende, s. f. 1. Povestire în proză sau în versuri care conține elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. 2. (Rar) Inscripție pe o monedă sau pe o medalie. 3. Text, inscripție prin care se explică semnele convenționale de pe o hartă, de pe un plan, o imagine fotografiată sau desenată. ♦ Completare sub formă de memoriu anexată la o schemă, la o hartă etc., privind unele date care nu se pot exprima grafic. – Din fr. légende, lat. legenda. Vezi definitia »

cáună (-ne), s. f. – Mină. Origine incertă. După Pușcariu 324 și DAR, de la un lat. *cavina, de la cavus „gol, scobitură”. DAR pare a identifica acest cuvînt cu caulă, s. f. (ponton). Eset posibil să fie vorba de o var. de la găunos vezi cuvîntul. Vezi definitia »

LÓJĂ s. f. 1. fiecare dintre despărțiturile amenajate în jurul unei săli de spectacol. 2. cameră în care stă portarul unei instituții în timpul serviciului. 3. organizație francmasonică. 4. (bot.) locul (2). 5. cavitate în care se află un organ sau altă formație anatomică. 6. fiecare dintre cavitățile în care e împărțit corpul hexacoralierilor sau madreporilor. (< fr. loge) Vezi definitia »

VICARIÁNȚĂ s. f. (fiziol.) substituție a unui organ de către altul în îndeplinirea unei funcții vitale sau utile organismului. (< fr. vicariance) Vezi definitia »