STOICÍSM s. n. 1. Curent filozofic în Grecia și Roma antică, care conținea elemente materialiste în ceea ce privește problema cunoașterii și care în domeniul eticii susținea că oamenii trebuie să trăiască potrivit rațiunii, să renunțe la pasiuni și la plăceri, să considere virtutea ca singurul bun adevărat și să se dovedescă neclintiți în fața vicisitudinilor vieții. 2. Tărie, fermitate morală în încercările vieții. [Pr.: stoj-] – Din fr. stoïcisme. Vezi definitia »

TOPOTROPÍSM s. n. topotaxie. (< fr. topotropisme) Vezi definitia »

IODÍSM s. n. Intoxicație cu iod sau cu compuși ai iodului. – Din fr. iodisme. Vezi definitia »

INCONFORMÍSM s. n. (Rar) Nonconformism. – In¹-+conformism. Vezi definitia »

EMPIRIOCRITICÍSM s. n. Curent filozofic pozitivist de la sfârșitul sec. XIX, care nega existența obiectivă a lumii materiale și considera lucrurile ca fenomene ale conștiinței, ca simple complexe de senzații; machism. [Pr.: -ri-o-] – Din rus. empiriokritițizm. Vezi definitia »