CINÉTICĂ s.f. Parte a fizicii care studiază legile mișcării, ținând seama de masa corpurilor și de forțele care le pun în mișcare. [Gen. -cii. / cf. fr. cinétique]. Vezi definitia »

FÓCĂ s. f. mamifer amfibiu din ordinul pinipedelor, cu corpul alungit și cu picioarele înotătoare. (< fr. phoque, lat. phoca, gr. phoke) Vezi definitia »

mahórcă s. f. – Tutun prost. Rus., rut. machorka (Tiktin; Candrea; cf. Vasmer II, 107). În Mold. Vezi definitia »

PRÍCINĂ, pricini, s. f. 1. Cauză care determină ori explică o acțiune, o situație, un fenomen; motiv. ◊ Loc. adv. Fără (nici o) pricină = fără justificare, nemotivat. ◊ Loc. conj. Din pricină că... = pentru că..., deoarece, fiindcă. ◊ Loc. prep. Din pricina... = ca urmare a..., având drept motiv; din vina... ◊ Expr. (Înv.) A pune pricină = a invoca motive, pretexte pentru justificarea unei acțiuni. ♦ Prilej, ocazie, pretext. 2. Motiv de ceartă, de neînțelegere; problemă litigioasă, conflict; spec. proces. ♦ Expr. (Pop.) A se pune de pricină = a) a se împotrivi, a se opune; b) a căuta ceartă, a face gură; a se lua la harță, la bătaie. A căuta (cuiva) pricină (cu lumânarea) = a căuta (cuiva) motiv de ceartă, a căuta nod în papură. A găsi (cuiva) pricina = a găsi un pretext pentru a certa pe cineva. (Pop.) A avea (sau a fi în) pricină (cu cineva) = a fi certat (cu cineva); a fi în proces, a se judeca (cu cineva). ♦ (Înv.) Act în care este consemnată hotărârea luată într-un proces. 3. Întâmplare (neplăcută), chestiune; necaz, supărare. ♦ Problemă; afacere. ◊ Loc. adj. Cu pricina = despre care este vorbă, respectiv. [Acc. și: pricínă] – Din bg. prična. Vezi definitia »

obiálă (obiéle), s. f. – 1. (Rar) Pătură. – 2. Bucată de pînză sau de postav, folosită de țărani în loc de ciorapi sau șosete. – 3. Otreapă, cîrpă, zdreanță. – Var. (Mold.) oghială. Mr. bghială, megl. ubel’. Sl. (bg.) objalo, din obiti, obiją „a înveli” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Miklosich, Lexicon, 466; Cihac, II, 219; Conev 60, 84), cf. sb., cr. obojak „pantaloni”, ceh. ob(v)al „înveliș”. Cf. oghial. – Der. obilos, adj. (zdrențăros). Vezi definitia »