APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. ♦ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéose, lat. apotheosis. Vezi definitia »

CISTICÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a canalului cistic. [< fr. cysticite]. Vezi definitia »

ȘLEÁHTĂ, șlehte, s. f. 1. (Peior.) Clică, bandă; gloată, ceată. 2. Nume dat, în trecut, nobilimii poloneze; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. – Din pol. szlachta. Vezi definitia »

AUTOALÁRMĂ s. f. radioreceptor care înregistrează automat semnalele de pericol. (< fr. auto-alarme) Vezi definitia »

a sta cloșcă expr. (d. femei) a accepta fără să se opună / fără să se împotrivească unui raport sexual. Vezi definitia »