cúpă (cúpe), s. f. – 1. Blid, vas de lemn. – 2. Cană. – 3. Pahar. – Mr. cupă. Lat. cŭppa (Pușcariu 450; Candrea-Dens., 449; REW 2409; DAR), cel puțin cu primele sensuri ale cuvîntului; ultimul ar putea fi un împrumut din ngr. ϰοῦπα, alb. kupë (Philippide, II, 639), bg., sb., rut., tc., mag. kupa (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 322; Berneker 645; DAR), care se trag din același cuvînt lat. Din ngr. provine și cupă, s. f. (inimă, la jocurile de cărți). – Der. cupar, s. m. (paharnic, dregător al palatului domnesc însărcinat cu servirea vinului; primea darea numită cotărit); cupărie, s. f. (îndeletnicirea de paharnic); cupăresc, adj. (propriu paharnicului). Vezi definitia »

CONTRALOVITÚRĂ s. f. ripostă ofensivă în cadrul apărării, executată de o mare unitate operativă pentru a distruge forțele inamice pătrunse în dispozitivul de apărare. (după fr. contre-coup) Vezi definitia »

LINÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului celular al stomacului. [< fr. linite]. Vezi definitia »

POLÚȘCĂ, poluște, s. f. Veche monedă rusească divizionară de aramă, care a circulat și în țările române în prima jumătate a sec. XIX. – Din rus. poluška. Vezi definitia »

REMAIÉZĂ, remaieze, s. f. Persoană care se ocupă cu remaierea ciorapilor. – Din fr. remmailleuse. Vezi definitia »